Partidul Schimbării a desfășurat lucrările Congresului extraordinar și Consiliului Politic Național.

Partidul Schimbării a desfășurat lucrările Congresului extraordinar și Consiliului Politic Național.

În cadrul ședinței s-au întrunit 230 de delegați din municipiul Chișinău, municipiul Bălți și mai multe raioane și orașe ale țării, pentru:

1. Discutarea situației politice din Republica Moldova.
2. Adoptarea unei decizii privind participarea la alegerile locale din municipiul Chișinău.
3. Aprobarea candidatului la funcția de primar al municipiului Bălți și a listei candidaților la funcția de consilier municipal.
4. Aprobarea listelor candidaților la funcția de consilier raional din mai multe raioane ale țării.
5. Modificarea unor prevederi ale Statutului Partidului Schimbării referitoare la numărul vicepreședinților și numărul membrilor organelor de conducere ale organizațiilor teritoriale.
6. Desfășurarea alegerii vicepreședinților partidului și a membrilor Biroului Politic Permanent Național.

La Congres, au fost aleși cinci vicepreședinți noi ai Partidului, după cum urmează:

1. Domnul Simion TATAROV, primarul orașului Rezina.
2. Doamna Cristina CRAEVSCAIA-DERENOVA, președinta Organizației Teritoriale Bălți a Partidului Schimbării, profesor universitar și consilier municipal.
3. Domnul Gheorghe RĂILEANU, președintele Organizației Teritoriale Cimișlia, fost primar al orașului Cimișlia.
4. Domnul Alexei MEREUȚĂ, președintele Organizației Teritoriale Telenești, consilier raional, antreprenor.
5. Mihai AVRAM, președintele Organizației Municipale Chișinău a Partidului Schimbării, master în drept la Universitatea din Amsterdam, expert în mobilitate urbană.

Au fost aleși și cinci președinți ai organizațiilor teritoriale ale Partidului în calitate de membri ai Biroului Politic Permanent Național:
1. Domnul Ion HÎNCU, președintele Organizației Teritoriale Cantemir.
2. Domnul Lilian MOROȘAN, președintele Organizației Teritoriale Drochia.
3. Domnul Ion ȘTEFÎRȚĂ, președintele Organizației Teritoriale Orhei.
4. Domnul Iurie PROCOFIEV, președintele Organizației Teritoriale Criuleni.
5. Domnul Sergiu BURUIANĂ, președintele Organizației Teritoriale Florești.

În contextul alegerilor locale din municipiul Chișinău, conducerea partidului și delegații la Congres au constatat:

– Există bănuieli rezonabile cu privire la acoperirea unui șir de ilegalități comise de primarul Ivan Ceban în cei 4 ani de mandat în funcția de Primar General al municipiului Chișinău de către instituțiile, agențiile și ministerele subordonate PAS.
– Mușamalizarea schemelor imobiliare și de corupție executate cu implicarea factorilor de decizie din primăria Chișinău de către Procuratura Generală, PA, PCCOCS și CNA (și anume – Hotelul Național, blocul locativ Ex-Factor din str. A. Mateevici și altele).
– Inacțiunea sau acțiunile întîrziate și neconvingătoare ale Agenției Supraveghere Tehnică cu privire la încălcările comise de Primăria Chișinău la executarea neautorizată a lucrărilor de reconstrucție în centrul istoric al municipiului Chișinău.
– Eliberarea acordurilor de înstrăinare a terenurilor nedelimitate în valoare de sute de milioane de lei primăriei Chișinău, contrar prevederilor legislației în vigoare de către Agenția Proprietate Publică.
– Inacțiunea ministerelor și agențiilor de profil cu privire la ilegalitățile comise în cadrul întreprinderilor municipale, precum Apă-Canal Chișinău și altele.


Pe baza celor de mai sus, conducerea partidului și delegații consideră că există o înțelegere ascunsă între guvernarea PAS și Ivan Ceban în calitate de Primar General al municipiului Chișinău, iar alegerile locale sunt o farsă politică în care Lilian CARP are un rol de candidat formal.

Având în vedere cele menționate mai sus și lipsa unui candidat competent și credibil la funcția de Primar General al Municipiului Chișinău, delegații au decis în unanimitate desemnarea domnului Ștefan GLIGOR, Președintele Partidului Schimbării, în calitate de candidat la funcția de Primar General al Municipiului Chișinău.

În ceea ce privește alegerile locale din municipiul Bălți, s-a constatat că acestea vor avea loc cu participarea mai multor formațiuni controlate de crima organizată, și anume: Partidul Șansa, Partidul Renaștere și Partidul Socialiștilor. Toate beneficiază de finanțare ilegală și își coordonează acțiunile în mod vizibil.

S-a mai constatat că organele de urmărire penală și SIS nu au reușit să elimine din viața politică la nivel național, dar în special să oprească la nivelul municipiului Bălți implicarea în campania electorală a conducerii Partidului Șor, în pofida declarării