Stimați Cetățeni,

In prezent, Republica Moldova este controlată de grupuri criminale organizate și politicieni corupți care au transformat cetățeanul și statul într-o sursă de venit ilegal. Bugetul public național, aparatul de stat, domeniile strategice ale economiei, investițiile în infrastructură, tot ce înseamnă bani publici sau privați, în orice formă, de cel puțin un deceniu constituie scopul, ținta și sursa de venit ilegal pentru majoritatea politicienilor. 

Uzurparea puterii de către regimul lui Plahotniuc a marcat apogeul degradării instituțiilor statului și distrugerii speranței a sute de mii de cetățeni de a trăi într-un stat cu instituții funcționale, justiție independentă și desigur în bunăstare. 

Oamenii au obosit de sărăcie, dar cel mai mult de nedreptate, injustiție și faptul că cei care ne-au furat sunt în continuare nepedepsiți.

În ultimii cinci ani, membrii grupului nostru s-au opus continuu regimului oligarhic și uzurpării puterii de stat. La începutul anului 2017 am avertizat societatea despre pericolul modificării sistemului electoral de către Plahotniuc și Dodon. Am inițiat o rezistență civică împotriva sistemului electoral mixt, am organizat proteste populare de pe platforma societății civile, am depus efort să unim societatea în jurul ideii anulării sistemului electoral abuziv prin organizarea unui referendum legislativ. Într-o luptă inegală cu instituțiile capturate am ajuns la Curtea Constituțională, care în pofida subordonării politice a fost nevoită să recunoască dreptul cetățenilor de a adopta sau anula legi prin referendum. 

Deși nu am reușit să prevenim adoptarea sistemului mixt, am continuat lupta prin demascarea regimului și informarea societății cu privire la fraudele comise de regimul Plahotniuc și sateliții acestuia în alegerile parlamentare din  2019, cea mai coruptă campanie din istoria țării. Odată cu rezultatele alegerilor, conștientizând gravitatea situației, am promovat conceptul consolidării societății împotriva lui Plahotniuc și regimul său și am convins cetățenii că unica șansă de a ne elibera statul din captivitate este de a ne depăși condiția de societate divizată. Am insistat prin efort comun să punem presiune pe politicienii din colțuri opuse ale eșichierului politic să colaboreze, fie și temporar, pentru a-l elimina pe Plahotniuc și regimul lui. 

Deși cu greu, am promovat conceptul coaliției temporare PSRM-ACUM și am apărat conceptul coeziunii naționale împotriva regimului Plahotniuc. Astfel, am contribuit din rândul societății civile și în limita posibilităților modeste la inițierea procesului de eliberare a statului capturat, proces care nu a fost finalizat nici pînă în prezent. 

Din păcate, în primăvara-vara anului 2019 apelul nostru de organizare a alegerilor parlamentare anticipate nu a fost auzit și în prezent, după doi ani pierduți irecuperabil, am revenit la necesitatea organizării alegerilor parlamentare anticipate și curățare a parlamentului de corupți și transfugi. 

Am promovat cu insistență curățarea amplă a justiției de judecători, procurori și ofițeri de urmărire penală corupți și incompetenți. Am elaborat un concept amplu de reformare a puterii judecătorești și organelor de drept, însă în mod evident fără mari șanse la succes cu un astfel de Parlament traseist și corupt.   

Astăzi, în pofida a două victoriilor istorice ale societății noastre – eliminarea lui Plahotniuc și victoria în alegerile prezidențiale – Parlamentul Republicii Moldova rămâne în continuare este un simbol al corupției, traseismului și iresponsabilității criminale.

Este cert că alegerile parlamentare anticipate sunt unica soluție corectă pentru Republica Moldova.

Stimați reprezentanți ai presei, stimați cetățeni, V-am convocat astăzi pentru a anunța lansarea grupului de inițiativă de creare a unui nou proiect politic. Prin acest proiect, dorim să contribuim la schimbarea elitelor politice, eliminarea traseiștilor, corupților și oligarhilor, atât din Parlament, Guvern, cât și alte instituții. Un proiect prin care vom contribui la schimbările așteptate de oamenii simpli și vom oferi o viziune de dezvoltare și prosperitate pentru statul nostru.

Împreună cu cei prezenți aici, precum și cu și mulți alți colegi care se vor alătura pe parcurs proiectului nostru, am decis să contribuim la asigurarea unei majorități parlamentare integre.

După treizeci de ani de dezbinare și sărăcie e timpul să ne unim în jurul unui concept de dezvoltare a Republicii Moldova, în jurul primului proiect de țară. 

Este timpul să lăsăm deoparte agenda falsă și contradicțiile impuse de politicienii corupți. De fiecare dată când politicienii au reușit să ne dezbine, ei au devenit mai bogați, iar noi, cetățenii mai săraci și mai dezamăgiți. 

Contradicțiile sterile legate de identitate, apartenență etnică, limba vorbită și luptele geopolitice sterile ne-au sabotat și nu ne-au permis să construim un stat de drept cu o economie puternică, un sistem de protecție socială echitabilă și nu mai puțim important – să educăm generații de cetățeni implicați și responsabili.

Cu toate acestea, prin unitatea noastră, a cetățenilor și societății, am reușit să-l eliminăm pe Plahotniuc și Dodon. Acum vine timpul să ne unim pentru a alege un Parlament integru, să ne unim pentru a implementa un program de guvernare pentru oameni, un program în afara geopoliticii, vectorilor și agendelor false. Să ne unim în jurul unui program de guvernare a Republicii Moldova care va aduce bunăstare, echitate socială și justiție adevărată în țara noastră.

Nu avem ce împărți în afară de sărăcie și un stat pentru care îți este rușine și sîntem siguri că doar o societate solidară și unită poate produce schimbarea.

Suntem siguri că societatea și fiecare din noi își dorește o mare SCHIMBARE.

Noi, venim astăzi în fața Dvs. pentru a Vă propune respectuos să ne solidarizăm în jurul unui concept de bună guvernare a Republicii Moldova. Indiferent de apartenența etnică, limba vorbită, religie sau viziunile politice, fiecare din noi își dorește bunăstare, instituții funcționale în serviciul oamenilor simpli și nu a elitelor, justiție care bagă criminalii la închisoare în loc să-i protejeze și echitate socială pentru cei vulnerabili și săraci. 

Este pentru prima dată când un grup de inițiativă vine cu un proiect de țară în baza a ceea ce ne unește și nu ne dezbină. Un proiect care propune cetățenilor și societății să încheiem un acord național, dacă vreți, un contract social cu privire la capitolele și direcția de guvernare a țării noastre.

Agenda noastră este formată din șapte piloni care cuprind cuprind conceptele de bază a dezvoltării și bunei administrări a statului:

  1. REFORMA POLITICĂ ȘI JUSTIȚIE;
  2. MODELUL DE DEZVOLTARE ECONOMICĂ;
  3. SĂNĂTATE PUBLICĂ;
  4. EDUCAȚIE;
  5. DESCENTRALIZAREA ȘI AUTONOMIA ADMINISTRAȚIEI PUBLICE LOCALE;
  6. PROTECȚIE SOCIALĂ;
  7. SOCIETATE INFORMAȚIONALĂ.

___________________________________________________________________________

I.I REFORMA POLITICĂ

În Republica Moldova, noțiunile de ”politician” și ”politică” au devenit sinonimele corupției. Clasa politică coruptă și organizațiile criminale și-au subordonat puterea legislativă, iar justiția servilă și ineficientă asigură acoperirea juridică și impunitatea acestora. Corupția a cuprins întregul sistem politic și de administrare publică a Republicii Moldova. Pentru a schimba felul în care se face politică ne propunem să facem ordine în sistemul partidelor politice și să asigurăm accesul liber persoanelor integre și proifesioniste în viața politică. 

Prin modificarea legii partidelor politice vom elimina partidele politice fără membri activi, lipsite de agendă și activitate publică, scoase periodic la vânzare, precum și cele folosite în calitate de spoileri electorali care lovesc grav în procesele democratice și discreditează partidul ca entitate politică în ochii cetățenilor. Partidele care nu participă la două scrutine consecutiv și nu corespund criteriilor minime de înregistrare a unui partid trebuie radiate din registrul partidelor politice. 

În același timp vom elimina obstacolele care împiedică venirea oamenilor integri în viața politică. Deși legea partidelor politice a fost modificată recent, pragul rămâne a fi unul înalt. În prezent pentru înregistrarea unui partid este nevoie de o mie de membri și parcurgerea unei proceeduri birocratice complicate, în timp ce în majoritatea statelor dezvoltate e nevoie de doar câteva persoane implicate. În condițiile Republicii Moldova considerăm necesară reducerea cenzului de membri de partid de cca patru ori și de o debirocratizare a procedurii de înregistrare. 

Astfel, prin radierea a zeci de partide inexistente vom elimina influența negativă a oligarhilor și partidelor care folosesc tehnologii politice negre pentru sabotarea proiectelor concurente, iar prin eliminarea obstacolelor birocratice vom permite persoanelor integre și profesioniste să se implice politic. 

În al doilea rând vom revizui legea partidelor prin prisma funcționării acestora. Proasta funcționare a democrației pornește chiar din interiorul partidelor, care în prezent sînt dominate de liderii acestora, care de regulă sînt și finanțatorii tenebri. Regulile de transparență și corectitudine în finanțarea partidelor vor reduce influența liderilor, iar banii murdari din crimă organizată și/sau din partea statelor străine vor fi excluși din circuitul politic. Vom insista pe aplicarea unor pedepse penale dure pentru încălcarea normelor de finanțare a partidelor. Iar organele de control fiscal și organele anti-corupție vor f obligate să examineze aceste încălcări în mod prioritar.

Ne propunem să asigurăm modificările legislative necesare pentru organizarea alegerilor naționale și locale în mod credibil și transparent. Orice cetățean al Republicii Moldova, indiferent unde locuiește va avea dreptul la vot garantat. 

Votul electronic trebuie să devină o alternativă reală și credibilă. Implementat la standarde internaționale votul electronic va elimina riscurile de fraudare a rezultatelor și manipulare a rezultatelor. Utilizarea resurselor administrative ale statului în campanie electorală trebuie să devină imposibilă. Este important și cum vom face aceste reforme – în astfel de subiecte nu poate exista dictatul majorității, modificările legislative care vizează modul de organizare a alegerilor și activitatea partidelor politice trebuie să fie rezultatul unui compromis larg al puterii, opoziției și societății civile.

I.II. JUSTIȚIE

Pe parcursul a trei decenii au existat mai multe tentative de schimba spre bine situația în justiție. Acele reforme au vizat schimbări de structură și competență a tuturor componentelor sistemului judecătoresc, procuraturii și organelor de drept.

În pofida acestui fapt, majoritatea încercărilor de a reforma puterea judecătorească și organele de drept, indiferent de cantitatea banilor alocați, nu și-au atins scopul. În Republica Moldova nu există o putere judecătorească, o procuratură și organe de drept care ar face față corupției politice și crimei organizate. Anume acest fapt a făcut posibilă uzurparea graduală a puterii în stat de către organizațiile criminale și comiterea unui șir de infracțiuni de o complexitate fără precedent. Inacțiunea și complicitatea organelor de urmărire penală, a sistemului judecătoresc, desigur fără a generaliza, a Băncii Naționale și a Parlamentului a cauzat prejudicii de zeci de miliarde de dolari economiei naționale, a lovit direct în bunăstarea cetățenilor noștri și a urgentat plecarea a zeci de mii de cetățeni din țară, afectând grav familia ca entitate socială.  

În rezultatul eșecului organelor de drept, a procuraturii și a sistemului judecătoresc, în pofida destructurării parțiale a regimului Plahotniuc viața politică și ramurile strategice  ale economiei naționale , în continure sunt controlate de politicieni corupți, agenți de influență străină și crimă organizată. 

Fără o justiție integră și eficientă nu vom avea succes ca cetățeni, antreprenori, societate și economie. Succesul oricărei instituții sau puteri în stat depinde de profesionalismul și integritatea angajatului, ofițerului de urmărire penală, a procurorului și judecătorului. Deși înțelegem că rezistența sistemului putred de corupt va fi una enormă, vă asigurăm că vremea reformelor decorative a trecut. În acest sens vom asigura:

A. Lichidarea instituțiilor care au eșuat exercitarea atribuțiilor prevăzute de lege, prin inacțiune sau prin complicitate au acoperit și/sau au contribuit la comiterea marilor infracțiuni, precum delapidarea rezervelor BNM, laundromatul rusesc, operațiunile de contrabandă a țigărilor, produselor alcoolice, a drogurilor și altor infracțiuni sistemice. Astfel, considerăm imperativă lichidarea:

  • Centrului Național Anticorupție;
  • Procuraturii Anticorupție;
  • Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauzelor Speciale.

Procurorii și ofițerii de urmărire penală trebuie să fie conștienți de faptul că lașitatea, incompetența și coruptibilitatea, precum și încălcarea jurământului sunt sancționate, iar impunitatea are un sfârșit.

B. Evaluarea integrității și profesionalismului judecătorilor, procurorilor și ofițerilor de urmărire penală

  • Evaluarea externă a organelor procuraturii, procurorilor și ofițerilor de urmărire penală.

Calitatea justiției este raportată direct la calitatea, integritatea și profesionalismul celor din justiție. În timp procuratura a devenit o instituție capturată, puternic afectată de corupție și servilitate politică, noua Lege a procuraturii a oferit un grad și mai mare de independență funcțională și procesuală procuraturii și procurorilor, fără a impune evaluarea integrității și profesionalismului procurorilor ca factori cumulativi. Astfel, un sistem care trebuia curățit de corupție a ajuns protejat și sigur de propria impunitate.

Odată cu lichidarea PA, PCCOCS și CNA, în paralel va fi demarat un proces de evaluare externă a integrității și profesionalismului Procuraturii Generale, Procuraturilor municipale și ulterior al procuraturilor teritoriale. Suntem conștienți că o procedură de evaluare poate dura cîțiva ani și în acest context este important ca procesul de evaluare să începă prioritar cu instituțiile care au cel mai mare impact în sistemul procuraturii.

Similar procuraturilor vor fi evaluați ofițerii de urmărire penală, integritatea și profesionalismul cărora este egal de important pentru buna funcționare a sistemului.

  • Evaluarea externă a judecătorilor 

Evaluarea integrității și profesionalismului judecătorilor este importantă pentru a elimina în mod prioritar judecătorii corupți și servili politic din rândul judecătorilor de instrucțiune, Curților de Apel și Curtea Supremă de Justiție. În a doua etapă va avea loc evaluarea judecătorilor din cadrul instanțelor de fond, iar cele din mun. Chișinău vor fi evaluate în mod prioritar. 

C. Un capitol separat în procesul de edificare a unei puteri judecătorești integre și profesioniste îl ocupă pregătirea judecătorilor, procurorilor și ofițerilor de urmărire penală. În acest sens vom revizui legislația, competențele, capacitatea și baza materială a Institutului Național al Justiției. 

În loc de încheiere, stimați o justiție integră și eficientă costă. Însă trebuie să ne asigurăm că plătim salarii unor oameni integri, cărora nu este frică să facă față corupției și crimei organizate. Tragedia statului nostru este că am investit bani într-un sistem care a preferat cu bună știință să apere infractorii, în loc să apere cetățenii. 

Înțelegem că procesul va fi anevoios și cu o mare rezistență din partea sistemului corupt, dar cu susținerea Dvs. vom reuși să curățim justiția de corupți și așa ne vom asigura că uzurparea puterii în stat va deveni imposibilă, iar infractorii mai devreme sau mai târziu vor fi atrași la răspundere. 

II. MODEL DE DEZVOLTARE ECONOMICĂ

Elitele corupte nu s-au preocupat niciodată de construcția unui sistem economic deschis intereselor cetățeanului. Interesele tenebre au dominat economia din momentul obținerii independenței și pînă în prezent. Statul își tratează cetățenii cu inițiativă antreprenorială în mare parte ostil, iar corupția, birocrația și indiferența sunt argumentele de bază pentru cetățenii noștri de a nu deschide afaceri noi în Republica Moldova. Mai mult, aceste sunt motivele principale de a se stabili în străinătate, de multe ori cu familii întregi. 

Puterea economică oricărui stat este în cetățenii care crează o valoare adăugată prin inițiativă antreprenorială. Susținerea și dezvoltarea afacerilor mici și mijlocii este acea direcție strategică, de importanță națională care va permite Republicii Moldova să-și construiască un model economic sustenabil. 

Într-o economie lipsită de resurse naturale bogate, cel mai prețios este cetățeanul care-și propune să creeze o afacere și să genereze o valoare adăugată pentru societate și stat – prin crearea locurilor de muncă, consum și achitarea impozitelor.

Considerăm ca fiind urgente spre implementare următoarele concepte de dezvoltare economică:

O NOUĂ VIZIUNE ECONOMICĂ

  1. Vom elimina birocrația prin simplificarea procedurilor și vom de-regulariza cadrul legal excesiv în domeniul antreprenorialului, vom simplifica cadrul legislativ de reglementare a activității de întreprinzător și a mediului de afaceri. Tot în acest context, vom digitaliza toate procesele de interacțiune a antreprenorilor cu instituțiile statului și invers, indiferent de profilul de competență, inclusiv simplificarea și digitalizarea procedurilor vamale la import/export.
  2. Vom elimina controalele fiscale abuzive și vom readucere funcția fiscală în serviciul statului din captivitatea corupției. Vrem ca efectuarea controlului fiscal să aibă loc doar în cazul depistării unor nereguli de disciplina fiscală, în rest, contactul fizic între reprezentanții organelor de control fiscal și antreprenor trebuie înlocuit cu sisteme informaționale și inteligența artificială. Astfel de platforme inteligente vor ușura cu mult lucrul serviciului fiscal, a serviciului vamal și antreprenorului.
  3. Eliminarea monopolurilor private ilegale și nedeclarate, a monopolurilor publice, public-private precum și a intereselor tenebre din spatele acestora din segmentul energetic, de colectare și comercializare de metale, produse agro-alimentare și agricole, medicamente, terminalele portuare – în primul rând de colectare și transportare a cerealelor care au fost distribuite inechitabil, precum și alte domenii.
  4. Retragerea etapizata a statului din economie în calitatea sa de concurent al sectorului privat. 
  5. Liberalizarea pieței muncii trebuie făcută astfel ca cetățenii străini să poată primi dreptul la muncă în Republica Moldova fără a întâmpina impedimente artificiale, or acest proces este necesar inclusiv pentru integrarea economiei noastre în cea regională și mondială.
  6. Resistematizarea subsidiilor, or acestea trebuie oferite în primul rând pentru creșterea calității și productivității, într-un mod transparent și credibil. La fel, este necesară efectuarea unui studiu cu privire la reorganizarea Agenției de Investiții prin crearea unui fond unic de stat care va absorbi toate fondurile de stat existente (ex. AIPA, FISM, ODIMM, ADRurile, FEE din cadrul AEE, ș.a.), care ar executa funcțiile unui fond de investiții. 

IMPLEMENTAREA CONCEPTULUI ”STATUL – PARTENERUL CETĂȚEANULUI ȘI ANTREPRENORULUI”

  1. Statul trebuie să devină partener al cetățeanului cu inițiativă antreprenorială prin stabilirea unor reguli clare și crearea unui mediu de afaceri deschis și prietenos. În prezent statul exercită doar un rol de supraveghere, control și sancționare, or sarcina primară a statului este să stimuleze proprii cetățeni să manifeste inițiativă și să asigure suportul necesar prin prin programe naționale de instruire și provomare a antreprenoariatului.
  2. Vom elabora și implementa Programul Național de instruire și susținere a afacerilor mici și de familie în zonele rurale. Vom eliberara afacerile mici din mediul rural, în special cele de familie de impozitul pe venit în primii 3-5 ani de activitate. Astfel dorim să stimulăm crearea noilor locuri de muncă și a surselor de venit pentru cetățenii noștri din mediul rural.
  3. Vom implementa Conceptului de reabilitare a satului ca entitate socială, economică și rezidențială și implementa programe naționale de reabilitare a infrastructurii vitale pentru ridicarea calității vieți, sporirii atractivității satelor și comunelor drept una din cele mai importante sarcini pe care ni le propunem. În acest context un rol important îl va juca finalizarea procesului de descentralizare și acordare a autonomiei administrației publice locale.

ADMINISTRAREA EFICIENTĂ A PROPRIETĂȚII DE STAT

  1. Activele statului sunt gestionate ineficient, multe din ele necesită recalificare și includere în circuitele economice. În acest scop, Agenția Proprietății Publice necesită a fi reorganizată din temelie, or pentru a asigura competitivitate și liberalizarea pieței, instrumentele sovietice trebuie schimbate, dar nu modernizate.
  2. Vom reevalua și inspecta toate activele statului aflate peste hotarele RM și vom finaliza procesule de recunoaștere a acestora.
  3. Vom implementa un program amplu prin care toate activele neutilizate să fie incluse în circuite economice, fie privatizate, fie transmise în locațiune la prețuri de piață.
  4. Vom asigura buna administrare și eficiența companiilor de stat care desfășoară activități cu caracter exclusiv, importante pentru securitatea națională sau alte domenii strategice.
  5. Agenția Proprietății Publice va fi readusă sub controlul statului de sub influența grupurilor criminale și va activa în interesul cetățenilor și statului.

SECTORUL ENERGETIC – TRANSPARENȚĂ ȘI BUNA ADMINISTRARE

1.1 Tarife calculate corect și transparent

  • Tarifele nejustificate lovesc puternic în consumatorii vulnerabili. Acestea trebuie să fie aprobate transparent, să includă doar cheltuielile justificate, pentru funcţionarea normală a furnizorilor de servicii. Tarifele trebuie stabilite onest şi corect, şi ajustate doar dacă se modifică cheltuielile reale. Ajustarea se face la timp, dar nu în dependenţă de agenda politică. De asemenea, este prioritară elaborarea unui model onest de alocare echitabilă a compensaţilor pentru consumatorii cu venituri mici. O societate echitabilă este inclusiv atunci când cetățenii cu venituri mici sunt ajutați de stat să-și achite serviciile comunale.
  • Totodată, în privinţa costurilor nejustificate incluse în tarif, vom obliga ANRE să verifice corectitudinea includerii acestora în tarif. Vom audita anual întreprinderile din domeniul energetic pentru a ne asigura că banii consumatorilor sunt cheltuiţi eficient. Cetățenii trebuie să fie siguri că banii plătiţi sunt folosiţi conform destinaţiei şi că nu ajung în buzunarul funcţionarilor sau administratorilor corupţi.

1.2 Corupţia din sectorul energetic este endemică și va fi combătută. 

Republica Moldova a suferit prejudicii colosale din cauza schemelor în domeniul energetic, acestea au lovit într-un final în consumatori şi economie în ansamblu. În pofida investigațiilor efectuate de experții din societatea civilă care au demonstrat existența companiilor intermediare care percep comisioane nejustificate la furnizarea energiei electrice, scheme în procesul de furnizare a gazelor naturale, precum și iniţierea mai multor cauze penale, inclusiv în baza plângerilor noastre, nimeni din persoanele responsabile de scheme și fraudă în domeniul energetic nu au fost condamnate. Sintem siguri că investigațiile vor avansa odată cu asigurarea independenței sistemului de drept și a puterii judecătorești.

1.3 Diversificarea surselor de energie şi gaze, crearea unei pieţe concurenţiale

Moldova nu dispune de zăcăminte de petrol sau gaze și importă toate produsele energetice.  În asemenea condiţii, sarcina noastră este să asigurăm accesul pe piaţa internă a furnizorilor din regiune, astfel încât să existe concurență, iar consumatorii să beneficieze de cele mai mici preţuri. 

În acelaşi timp, vom institui reguli clare de concurenţă şi vom urmări ca toţi agenţii economici să le respecte, iar cei care încalcă să fie sancţionaţi. Vom elabora criterii clare de numire prin concurs a conducerii instituţiilor de supraveghere, în mod transparent, ca ele să fie cu adevărat independente. Pentru aceste instituţii vom aproba indicatori de performanţă, ca să putem evalua cât de eficient se lucrează. Numai în baza acestor principii putem crea o piaţă cu adevărat concurenţială.

1.4 Asigurarea calităţii serviciilor, protecţia consumatorilor, alocarea compensaţiilor 

Deşi legislaţia conţine prevederi despre calitatea serviciilor, în multe cazuri aceste cerinţe nu se respectă, în special dacă ne referim la încălzirea termică centralizată din Chişinău şi Bălţi. Principalele cauze sunt infrastructura veche şi lipsa investiţiilor, imperfecţiunea legislaţiei, control superficial din partea autorităţilor publice şi lipsa răspunderii pentru nerespectarea calităţii serviciilor. Vom asigura respectarea drepturilor consumatorilor și elimina abuzurile comise de operatorii din domeniu. Vom atrage investiții în renovarea infrastructurii și vor asigura creşterea calităţii serviciilor, dar şi reducerea consumului şi a costului serviciilor, inclusiv prin implementarea proiectelor de eficienţă energetică. 

1.5 Compensații pentru cetățenii vulnerabili

Un lucru indispensabil este obligaţia statului de a oferi compensaţii consumatorii cu venituri mici. Compensaţiile trebuie să fie raportate la venitul persoanei, lucru de care astăzi nu se ţine cont. Pentru unele produse energetice, astăzi există facilităţi fiscale de care beneficiază în mod neechitabil consumatorii cu venituri mari. Vom asigura eliminarea facilităţiților neechitabile şi asigura redirecționarea compensaţiilor către  acei consumatori care au nevoie de ele.

III. SĂNĂTATE PUBLICĂ

  1. Problemele care necesită intervenții de urgență

Majoritatea spitalelor din Republica Moldova sunt implicate în prestarea serviciilor mixte, atât pentru pacienții cu COVID, cât și de prestare a serviciilor medicale nonchirurgicale non-Covid. Problema este că formula mixtă inițial gândită pentru stabilizarea situației pandemice pe un termen de 3-4 luni în realitate s-a extins la un an. Acest model a generat efecte adverse care trebuie remediate în mod prioritar și de urgență, și anume:

  1. Acesta generează riscuri majore de infectare a pacienților non-Covid în instituțiile medicale de profil mixt;
  2. Cheltuieli exagerate condiționate de necesitatea dublării serviciilor (de ex. întreținerea a 2 Laboratoare (Covid și non Covid), 2 imagistici, etc. 
  3. Pacienții evită să se adreseze la medic pentru ajutor medical din cauza riscurilor de infectare într-un spital cu pacienți Covid. S-a constatat creșterea numărului adresărilor tradive, în stări decompensate. În primele 9 luni ale anului 2020 de la 50% la 70% de cazuri și intervenții planificate sau necesare nu au fost tratate/efectuate din cauza pandemiei. Acest fapt a dus la agravarea generală a sănătății cetățenilor și pe termen scurt și mediu va cauza consecințe nefaste, inclusiv va duce a creșterea mediei mortalității în rândul pacienților care nu au fost tratați la timp.

Pentru a remedia situația, este necesară reluarea tratamentului populației la scară proporțională restanțelor acumulate în primul rînd prin renunțarea la modelul mixt de funcțioare a spitalelor. Astfel propunem divizarea sistemului spitalicesc în spitale cu profil integral COVID și spitale integral non COVID. De exemplu: la 3 raioane 1 spital specializat exclusiv pe cazurile de COVID și 2 spitale integral non COVID, care presetează servicii medicale în regim normal. 

De la începutul pandemiei și până în prezent, în tratamentul pacienților cu COVID, au fost inluse spitalele care prestau servicii înalt calificate, inclusiv spitalele cu profil unical din cadrul sistemului spitalicesc din Republica Moldova, precum sînt: Spitalul Clinic Republican, Institutul de Medicină Urgentă, Spitalul Clinic municipal Sfânta Treime și altele.  

Acest model a generat un șir de efecte negative.

  1. Specialiștii de calificare îngustă, inclusiv profesorii și academicienii, specialiștii de calificare înaltă au fost nevoiți să presteze servicii improprii calificării lor pentru a face față pandemiei. Astfel, specialiștii de o calificare înaltă în oftalmologie ori otorinolaringologie, ori ginecologie au fost incluși în tratarea cazurilor de infecție cu Covid, de multe fiind inferiori ca pregătire unui terapeut sau infecționist. Drept rezultat, serviciile înalt calificate, care ar fi putut fi prestate (transplant de organe, protezări, intervenții pe cord etc.) au fost practic sistate la nivel național. 
  2. Un efect advers al acestei situații neordinare este nepracticarea de lungă durată (de cca 1 an) a profesiei și specialității dedicate (precum chirurgie, oftalmologie etc.), fapt ce duce la decalificarea specialiștilor, în timp ce populația la nivel național este privată, în mare măsură, de servicii de înaltă calitate. 
  3. Mai mult, specialiștii afirmă că efectul de cumulare și decompensare a maladiilor cronice, or creșterea letalității colaterale maladiei Covid este mare.
  4. În diferite faze ale pandemiei asistența medicală primară presta servicii de la distanță (prin telefon). Asistența medicală programată a fost, practic, exclusă. Investigațiile paraclinice a pacienților în condiții de ambulator au fost reduse la minim și în rezultat avem: decompensarea maladiilor cronice, respectiv – creșterea letalității colaterale și multiple adresări tardive în cazul patologiilor acute în faza complicațiilor (apendicite gangrenoase, ulcere perforate, colecistite gangrenoase etc.)

În acest context considerăm necesară reconfigurarea sistemului spitalicesc pentru a face față ambelor provocări – pandemiei Covid și tratarea eficientă a cazurilor non-Covid. 

În acest sens, este necesară excluderea spitalelor care oferă tratamentul cazurilor complexe (Spitalul Clinic Republican, Institutul de Medicină Urgentă, Spitalul Clinic Munciipal Sfânta Treime și altele) din procesul de prestare a serviciilor Covid cu scopul recuperării restanțelor în tratarea populației prin relansarea acestor spitale conform profilului de bază.

  1. Deficiențe sistemice 

2.1 Pandemia a scos în evidență insuficiența cadrelor în unele specialități medicale, precum ar fi: specialiști în terapia intensivă (reanimatologi), infecționiști, epidemiologi, imagiști. Totodată constatăm un exces de cadre în domeniile considerate prestigioase – chirurgie, ginecologie, oftalmologie, stomatologie și altele. Acest dezechilibru pune în pericol eficiența și buna funcționare a sistemului de sănătate publică și trebuie echilibrat la nivel de politici de stat în vederea completării lipselor în viitorul cel mai apropiat, atât prin motivarea specialiștilor plecați în străinătate să revină acasă, cât și colaborarea cu universitățile de profil. 

2.2 A fost pusă în evidență dotarea extrem de slabă a unor spitale cu paturi de terapie intensivă și utilaje precum ventilatoare, monitoare etc. În unele spitale s-a constatat chiar lipsa integrală a acestor servicii și a utilajelor.  

Aceste neajunsuri trebuie corectate prin:

  1. Revizuirea de către Universitatea de Medicină și Farmacie a strategiei de pregătire a specialităților universitare, în concordanță cu necesitățile/solicitările sistemului medical. 
  2. 10% din paturile unui spital trebuie să fie preconizate pentru terapia intensivă și respectiv dotate cu utilajul corespunzător și asigurate cu cadre medicale cu calificare în terapia intensivă. 
  1. Implicarea dispropirționată a sectorului spitalicesc public și privat în gestionarea crizei pandemice în sănătate publică.

În timp ce sectorul public se sufoca prestând servicii Covid, sectorul privat, distanțându-se de problema comună, presta servicii selective și cost eficiente. Drept rezultat a fost limitat accesul la servicii medicale non Covid și, respectiv, discriminate  păturile social-vulnerabile și cei cu venituri modeste.

Or, în situații de criză în sănătatea publică precum este pandemia Covid – implicarea proporțională atât a sectorului public în domeniul sănătății, cât și a celui privat în gestionarea crizei pandemice sub controlul statului era și rămâne un pas necesar.

PROBLEME ÎN SISTEMUL SĂNĂTĂȚII, CARE NECESITĂ INTERVENȚII PE TERMEN MEDIU ȘI LUNG

  • Repartizarea disproporționată a capacităților sistemului spitalicesc pe teritoriul Republicii Moldova.

Potențialul sistemului de sănătate este concentrat într-o proporție de circa 70-80% în municipiul Chișinău (mun. Bălțul și nici mun. Cahul nu dispun de cardiologie intervențională, chirurhie endovasculară, radiologie intervențională, coronarografie și angiografie, angiografia globului ocular, chirurgia camerei posterioare a globului ocular etc.)

Majoritatea spitalelor raionale (din teritoriu) nu dispun de resurse adecvate pentru prestarea serviciilor medicale conforme pe motiv de lipsa cadrelor medicale calificate, lipsa utilajului medical modern și condiții hoteliere precare.

Drept rezultat, pacienții preferă să evite tratamentul în teritoriu, preferând instituțiile din Chișinău. În concsecință serviciile spitalelor raionale nu sunt solicitate la scara estimată inițial. Serviciile costisitoare și înalt tehnologice fie că nu se prestează la nivel de raion, fie că se prestează într-o cantitate neglijabilă, care nu justifică cheltuielile pentru menținerea acestor servicii, iar lipsa cererii (număr mic de intervenții) duce la pierderea calificării cadrelor.

Pentru a soluționa această problemă complexă propunem regionalizarea serviciilor costisitoare și înalt calificate prin crearea spitalelor specializate, în timp ce majoritatea instituțiilor medicale vor continua să presteze servicii neacoperite în mod eficient de spitalele regionale cu specializare îngustă și înalt calificată.

  • Guvernanță corporativă a instituțiilor medico-sanitare publice

Managerii instituțiilor medico-sanitare publice dispun de o autonomie decizională extinsă, inlusiv în gestionarea banilor pubici (un singur om, în limita abilităților sale manageriale, gestionează 300-600 mln lei anual). Autonomia decizională a directorului instituției medicale asigură un management dinamic, dar nu obligatoriu eficient. 

Efecte nedorite ale acestui model de guvernanță sunt dezafectarea banilor publici din lipsa abilităților manageriale, corupția și influența politicului asupra managerului (gestionarului nemijlocit a banilor publici).

În vederea soluționării acestei probleme complexe vom insista pe schimbarea modului de guvernare a instituțiilor medicale de la model unipersonal la un model de guvernare corporativă și colegială a instituțiilor medico-sanitare publice.

Sistemul sănătății publice, în special componenta spitalicească necesită un șir de schimbări nu doar pentru a face față pandemiei Covid, dar și pentru a ridica la un nou nivel serviciile prestate cetățenilor și noi ne asumăm aceste obiective în mod conștient și responsabil.

IV. EDUCAȚIE VOCAȚIONALĂ ȘI MODERNĂ

Dacă ceilalţi piloni pornesc de la schimbare, în educaţie şi prin educaţie ne propunem, întâi de toate, să păstrăm – profesorii la catedră, elevii în şcoală şi, nemijlocit, părinţii lor în ţară şi pe toţi ei sănătoşi fizic şi emoţional. Să păstrăm oamenii, principala şi, de fapt, unica noastră resursă naţională – prin dezvoltarea reformelor educaţiei, interconectarea reală a învățământului nostru cu sistemele educaţionale europene și internaţionale și dezvoltarea rapidă a componentei vocaționale la toate nivelele de educație și formare profesională. 

Pentru a construi o societate și economie bazată pe cunoaștere este necesar să ne dezvoltăm sistemul de educație, integrând conceptele moderne. Vom porni de la necesitățile urgente și ne vom mișca în direcția creării unui sistem educațional vizionar, care stimulează gîndirea critică și încurajează copiii, elevii și studenții să-și descopere vocația și talentele. Vom construi un sistem de educație care va ajuta pe fiecare să-și găsească locul în societate, economie și lumea modernă. 

În acest sens vom promova:

  1. Modelarea mediului şcolar, cu efectuarea investiţiilor necesare, pentru păstrarea sănătăţii şi menţinerii stării de bine a elevilor şi profesorilor. Mă refer aici la aspecte ale decenţei, precum: alimentaţie, igienă, spaţiu de recreere, transport. Nu vom putea pretinde o atitudine demnă şi respectuoasă de la o persoană într-un mediu lipsit de deminitate prin privarea de necesităţile elementare;
  2. Reducerea (decongestionarea) conţinuturilor teoretice, mulţimea cărora ne pune elevii în situaţia galopării şi a unei false competiţii, lăsând timpul necesar pentru aplicarea cunoştinţelor teoretice în activitate practică;
  3. Regândirea manualelor şcolare şi a versiunii digitale a acestora, care le-ar transforma din obstacol în oportunitate a formării temeinice a competenţelor şcolare;
  4. Crearea unor platforme integratoare ale educaţiei la distanţă, cu module  care ar asigura calitatea aplicării acestora în orice segment al procesului didactic şi ar spori atât incluziunea şcolară, dar şi reintegrarea diasporei în sistemul de valori al Republicii Moldova (cu certificare);
  5. Integrarea componentei de orientare vocaţională timpurie, fără de care vom continua să deţinem locuri premiante la concursurile internaţionale, licenţiaţi în diverse domenii, dar să ne lipsească oameni dedicaţi profesiei lor, alese conştient;
  6. Dezvoltarea învăţământului profesional, pentru obţinerea unui echilibru pe piaţa muncii, factor necesar şi pentru reducerea fenomenului migraţiei; 
  7. Formare profesională continuă calitativă a cadrelor didactice și creşterea prestigiului profesiei.

Scopul primar al oricărei societăți și oricărui stat este să crească și să educe generațiile viitoare. Corupția și stagnarea economică a dus la emigrarea a sute de mii de persoane și a lovit drect în familie ca entitate socială și educațională primară. Și mai grav, în această situație de criză continuă statul nu a știut să-și construiască corect prioritățile și să aloce resursele necesare pentru susținerea sistemului de învățămînt. Nu a știut și nu s-a preocupat să compenseze efectele adverse ale emigrației prin implementarea instrumentelor noi de protecție socială și de nivelare prin sistemul de educație a schimbărilor radicale și dureroase în structura societății. În rezultat sistemul de învățământ pre-școlar, școlar și universitar cronic sub-finanțat a devenit ineficient atât în raport cu provocările interne, cât și în raport cu sistemele de educație din regiune. 

Vom schimba prioritățile statului și vom aloca în mod prioritar resurse financiare suficiente pentru a ridica prestigiul profesiei, a forma și suplini rîndurile cadrelor didactice, pentru a moderniza școlile și asigura baza materială și tehnologică necesară unui proces de studii raportat la standardele moderne și necesitățile societății și economiei.

V. DESCENTRALIZAREA ȘI AUTONOMIA ADMINISTRAȚIEI PUBLICE LOCALE

Reforma administrației publice, în special finalizarea procesului de descentralizare și asigurarea autonomiei reale ale autorităților publice locale este unul din cele mai urgente și importante capitole. 

Competențele funcționale limitate și dependența financiară a autorităților publice locale față de Guvern și puterea politică a contribuit direct la degradarea raioanelor, orașelor și satelor ca entități sociale, economice și rezidențiale. Una din explicațiile de bază este dorința quasi-elitelor politice de a controla primarii în scopuri electorale, pentru a se menține la putere. Această abordare meschină și profund mediocră a urgentat sărăcirea satelor noastre și servit drept catalizator pentru plecare cetățenilor noștri în străinătate. 

Pe parcusul a 26 de ani, de la adoptarea primii legi care a reglamentat activitatea APL în toamna anului 1994, pană la adoptarea Strategiei privind Reforma administrației publice 2016-2020, autoritățile au tărăgănat și amânat sub diferite pretexte implementarea descentralizării și asigurării autonomie locale. 

Această situaţie creează mari dificultaţi pentru funcţionarea adecvată si eficientă a autoritaţilor publice locale, pentru prestarea serviciilor publice, publice-private și private către populație. 

Rolul APL s-a redus la unul de reprezentare a comunității și de adiministrarea acesteia în limita resurselor alocate de centrul politic. Baza fiscală si veniturile colectate de APL în marea majoritate sunt insuficiente și nu ajung nici pentru acoperirea cheltuelilor de intreţinere a aparatului administrativ. Toate autorităţile locale de un anumit nivel, au acealaşi număr şi aceleaşi tipuri de responsabilităţi funcţionale, administrative şi de reglamentare, indiferent de dimensiune, populaţie, capacitatea fiscală sau administrativă.

Adoptarea, in decembrie 1998, a pachetului format din 5 legi de către Alianţa pentru Democraţie si Reforme si implementarea lor pe parcurs de patru luni, au asigurat petrecerea alegerilor locale din aprilie 1999, în condiţii de descentralizare.

E de menţionat, că reforma a provocat multe nemulţumiri, având si neajunsuri, dar partea pozitivă a reformei a prevalat. Era oportun să fie menţinută respectivă reformată și îmbunătățită prin implimentarea unor amendamente care ar fi eliminat lacunele în legislaţie. Completarea atribuțiilor financiare și patrimoniale ar fi asigurat cele două sarcini prioritare ale unei APL în descentralizate, iar cetățenii ar fi beneficiat de de servicii  publice de calitate.

În 2001, PCRM avînd structuri de partid în majoritatea lcoalităților, au convertit structurile de partid în cele locale, iar primarii aleşi au devenit preşedinţi al organizaţiilor primare de partid, fiind din contul plătitorilor de impozite. De atunci s-a stabilit tendința nocivă ca primarii să-și schimbe apartenenţa politică în pas cu guvernarea, proces care a culminat cu marea migrație a primarilor și consilierilor locali în 2014-2016 sub presiunea regimului Plahotniuc.

Ca rezultat, în timp de 20 de ani am ajuns la o administraţie publică nefuncţională, hiper-centralizată, neatractivă şi nemotivată pentru profesionişti buni si integri. Orice încercare a implimenta reforma administraţiei publice se tergiversează sau se boicotează. 

Astfel, pentru a opri procesul de degradare al APL considerăm modernizarea administrației publice ca prioritatea zero și un deziderat a intregii societăţi. Progresul socio-economic nu este posibil fără reformarea graduală şi constantă la toate nivelele ale adiministrației publice.

Decentralizarea administrativă şi financeară este un început important în atingerea obiectivelor de modernizare a administrației publice, îmbunătăţirii calităţii serviciilor publice, stabilizării momentane și dezvoltării în viitorul apropiat a localităților noastre.

Reforma administrației publice, bazată pe descentralizarea și autonomia puterii locale urmează să asigure o delimitare clară a raporturilor din cadrul administraţiei publice centrale, între guvernarea centrală şi cea locală, între administraţia publică si sectorul privat.

Din acest motiv, unul din pilonii principali din programul proectului politic este modernizarea administraţiei publice, prin descentralizare şi asigurarea autonomiei autorități publice locale funcţionale cu capacitaţi administrative, financiare și patrimoniale, în deplină conformitate cu prevederile Constituţiei Republicii Moldova şi în corespundere cu principiile Cartei Europene a Autonomiei locale, ratificate de Republica Moldova la 16 iulie 1997. În acest sens vom insista pe implementarea și punerea în aplicare integrală a tuturor acțiunilor și măsurilor restante din Strategia Națională de Descentralizare și a Recomandărilor 435/2019 a Congresului Autorităților Locale și Regionale al Consiliului Europei (CALRCE).  

VI. PROTECȚIE SOCIALĂ

Vom regândi integral sistemul de protecție socială din Republica Moldova. 

Sarcina de bază a sistemului de protecție socială este să asigure respectarea drepturilor fundamentale și să asigure o viață cu demnitate păturilor social vulnerabile. Deși în Republica Moldova se vorbește deseori de pensionari ca pătură social-vulnerabilă care suferă foarte mult de ineficiența și ignoranța statului, uităm să vorbim despre efectele catastrofei demografice care a lovit în familie ca entitate socială și entitate primară de protecție, educație și grijă față de copiii minori. 

Despărțirea familiilor a dus la apariția unor generații înregi de copii cărora le este încălcat dreptul la interitate fizică și psihică, alimentație, sănătate, educație și viață. Avem mii de copiii care suferă de foame, duc lipsă de haine, trăiesc în condiții insalubre, nu merg la școală, sunt bătuți, violați și sînt privați de cel mai important lucru în procesul de formare a unei personalități –educație, dragoste și grijă în sînul familiei. 

Vom restructura sistemul de protecție socială din țara noastră, vom identifica și aloca bani suficienți pentu ca niciun copil, persoanele cu dizabilitate și niciun bătrân să mai trăiască în frig și foame. Dacă va trebui vom realoca mijloacele financiare în urma lichidării unor structuri din cadrul procuraturii și organelor de drept și de urmărire penală care au contribuit direct la tragedia umană prin care trece societatea noastră. 

Sistemul de protecție socială este inechitabil – pensiile sunt necorelate cu contribuția, iar cetățenii  înțeleg nedreptatea în distribuția fondurilor de asigurare socială. Este vizibilă ineficiența administrării resurselor alocate din buget și birocratizarea sistemului de protecție socială în așa fel încît cetățenii trebuie să lupte pentru a obține ce li se cuvine prin lege. Serviciile sociale trebuie să fie obținute simplu, și fără eforturi nejustificate din partea oamenilor. Vrem să aducem o generație nouă de manageri pentru instituțiile publice, capabili sa analizeze și să optimizeze procesele astfel încât serviciile publice să fie cât mai eficient livrate cetățeanului. Vrem să reformatăm sistemul de redistribuire a veniturilor în economie astfel încât sistemul să devină cu adevărat echitabil, iar persoanele vulnerabile protejate.

Sucesul unui stat se măsoară prin felul în care-și trăiesc viața vârstnicii, oamenii cu dezabilități și cum o societate își crește și educă generațiile viitoare. Astăzi recunoaștem că am eșuat ca stat și societate să ne protejăm bătrânii, oamenii cu dezabilități și copiii. 

Vom face tot ce ne stă în puteri ca să redăm speranța celor săraci și vulnerabili. Pentru echipa noastră crearea unui sistem de protecție socială echitabil și eficient este un obiectiv fundamental și de maximă urgență.

VII. SOCIETATE INFORMAȚIONALĂ

Republica Moldova nu mai are timp și resurse umane pentru a trece prin etapele clasice de dezvoltare a unui stat în proces de construcție post-soviectică. Dezvoltarea economică rapidă  este posibililă exclusiv prin implementarea modelului economic bazat pe cunoaștere și construirea rapidă a unei societăți informaționale. Aceste două concepte ne vor permite să eliminăm rapid corupția, să creștem calitatea proceselor de administrare a statului, de interacțiune a cetățeanului cu statul și invers, să modernizăm și să ne integrăm economia în economia regională și mondială, ne va permite să îmbunătățim administrarea tuturor domeniilor, indiferent dacă e vorba de domenii publice sau private.

Scopul proiectului nostru politic este să transformăm Republica Moldova într-o țară funcțională, eficientă, competitivă și tehnologic avansată. Pentru asta e nevoie de construit o Societate informațională bazată pe cunoștințe și abilități digitale pentru toți cetățenii. 

Acest obiectiv presupune implementarea unui șir de concepte și proiecte naționale:

  1. Accesul la Internet în calitatea sa de cel mai puternic instrument informațional din societatea modernă, precum și dreptul de a primi și presta servicii online vor fi recunoscute ca drepturi fundamentale;
  2. Vom relua implementaea conceptulu de e-Guvernare și anume de transparentizare, debirocratizare, eficiență si inovație in Administrația Publică Centrală și Locală prin digitalizare și utilizarea tehnologiei informației și a comunicațiilor (TIC). Moldova a avansat mult în ultimii 10 ani pe această cale, dar este nevoie de voință politică și un impuls puternic pentru a accelera trecerea la:
    • Servicii publice electronice, în proporție de 100%, accesibile oricărui cetățean 24/7;
    • Administrație publică “fără hârtie”;
    • Eliminarea birocratizării (“red-tape”) și costurilor excesive de administrare a afacerilor;
    • Creșterea competitivității prin digitizarea interacțiunii mediului de afaceri cu statul și integrarea proceselor și activităților economice din Republica Moldova în Piața Digitală a Uniunii Europene.
  3. Utilizarea potențialului tehnologiilor mobile, Cloud Computing, Inteligența Artificială, Blockchain, Internetul Obiectelor Inteligente și Robotică pentru modernizarea, funcționarea rezilientă, sigură și eficientă a infrastructurii și serviciilor pentru cetățeni, mediul de afaceri, sectorul asociativ și administrația publică.
  4. Vom atrage o atenție deosebită securității cibernetice.
  5. Vom promova și dezvolta Industria tehnologiei informației și a comunicațiilor (TIC) prin susținerea companiilor și încurajarea creării startupurilor noi în domeniile inovatoare ale acestei industrii. 
  6. Vom susține industria tehnologiei informației și a comunicațiilor prin mecanisme financiare, fiscale, legislative și promova conceptul STEM (știința, tehnologie, inginerie și matematică) în educație.
  7. Societate Informațională presupune implementarea conceptului de e-Democrație: implementarea votului electronic și tehnologiilor digitale pentru facilitarea participării în procesele decizionale a cetățenilor din țară și din diasporă pentru a evita abuzurile și încălcarea dreptului la vot a cetățenilor noștri, precum și pentru a elimina posibilitatea de fraudare sau manipulare a rezultatelor alegerilor. 
Close Menu